I-am vazut de atâtea ori pe stradă cerşind sau aşteptând sa le cadă un ban în mână, prea-ameţiţi de aurolac fiind pentru a mai cere ei înşişi ceva de la cei din jur. Mulţi oameni le dau bani de milă, ca să-şi cumpere o pâine, cică. Tot acum câţiva ani, în 1990, mai exact, am căzut şi eu în plasa milostiveniei de dragul fiinţei umane şi i-am dat unui pionier al aurolacilor un covrig cald. Unul l-am păstrat eu, era dimineaţă, mi-era foame, şi mă grăbeam la serviciu... Ăla l-a aruncat şi mi-a zis să-i dau bani. Mi-am lipit talpa de la gheata piciorului stâng de mutra lui printr-un reflex cu care te scuturi de un gândac... De atunci nu le mai dau nimic aurolacilor...
Ştiam că în blocul în care locuiesc îşi fac veacul, pe palierul situat mai sus de etajul 10, câţiva homeleşi, oameni în toată firea, de la 30 de ani în sus. S-au tot schimbat de la o săptămână la alta. I-am ignorat pentru că nu mă deranjau, chit că mi-au şterpelit preşul de la uşă sau mai fac mizerie pe scară. Am discutat despre ei cu sectorista, când am avut probleme cu un câine care a muşcat-o pe mama în scara blocului. Sectorista a spus, ridicând din umeri, că nu are ce să le facă...
Miercuri, 13 februarie, pe la miezul nopţii, homeleşii din blocul meu s-au încins... Scandal... Mi-am luat inima în dinţi şi ciomagul în mână (am scurtat trunchiul bradului de Crăciun şi am o ghioagă demnă de Liga 1 de base-ball - măsură preventivă după povestea cu câinii agresivi...) şi am urcat la aurolaci. Unul dintre ei a sesizat pericolul şi s-a retras voluntar, spunând că al său coleg e beat şi are chef de harţă. L-am lăsat să plece. Cel de al doilea, un tip la vreo 45-50 de ani, era încolăcit în jurul unei sticle de vin şi mormăia ceva. I-am spus, aproape şoptit, că trebuie să plece. A avut un moment în care a vrut să se împotrivească, dar vederea ciomagului l-a convins să îşi caute alt loc de odihnă. Nu l-am ameninţat şi nici bătut. În fine, scena despărţirii a durat vreo 10 minute, timp în care am făcut şi remarca: hai mai repede, că vine poliţia şi o să fie mai nasol. La auzul cuvântului Poliţie, omul a avut un moment de luciditate şi m-a privit în ochi spunând apăsat: Nu mi-e frică de Poliţie, doar de Iisus mi-e frică. Nu am intrat în discuţii filosofice şi nici nu am disecat mecanismul lipsei de teamă faţă de organ... Aveam să aflu mai târziu confirmarea. L-am urcat în lift şi l-am scos pe uşa blocului. Am urcat apoi, m-am schimbat de haine (omul duhnea groaznic şi simpla prezenţă în preajma lui mi-a împuţit hainele) şi am ieşit pe balcon să văd dacă a plecat. Era pe scara din faţa blocului şi se certa cu un personaj imaginar. Ca în filme, atunci a apărut o maşină a Poliţiei, a oprit în faţa scării, din maşină au coborât doi poliţişti care au intrat în bloc, trecând pe lângă homelesul scos de mine la plimbare, care dansa cu sticla de vin în mână şi continua să se certe cu nimeni... Poliţiştii au ajuns la etajul 10 şi am auzit cum vorbesc cu o vecina mai în vârstă, care îi şi chemase. Am ieşit (eu stau la 9) şi i-am anunţat că eu i-am scos pe homeleşi din bloc. Un poliţist a avut un moment de sclipire: aaa, ăla de jos era unul din ei?? Nu era momentul pentru ironii subtile, aşa că am mormăit un "da...". Vecina le-a spus că nu ştie ce să mai facă din cauza aurolacilor, la care un poliţist a găsit momentul să se spovedească: doamnă, nu avem ce să le facem, unde să-i ducem... La adăposturile sociale nu vor să stea, nu aveam ce să le facem, că dacă dăm în ei ajungem la puşcărie cu drepturile omului, ăstea... Am dat din cap aparent înţelegător şi m-am retras englezeşte, pentru a evita o criza de râs...
Prin urmare: eşti cetăţean al acestei ţări, te zbaţi să-ţi faci o casă, să creşti un copil, plăteşti taxe şi impozite, eşti hăituit de poliţişti dacă ai depăşit viteza cu 5 kilometri sau dacă ai parcat unde li se pare lor că nu e bine, îţi vin amenzi pe cap, nu ştii ce să mai faci ca să scapi basma curată, nu mai ştii câte rate ai de plătit, zilele din calendar nu mai înseamnă pentru tine sărbători, ci scadenţe la plata întreţinerii, a telefoanelor, a cablului, etc... Iar în paralel cu tine, o haită de oameni care au renunţat la viaţă pentru a se dedica consumului de alcool şi aurolac duc o viaţă lipsită de grija zilei de mâine, atât timp cât mai exista creduli care să le dea un leu, cât mai sunt scări de bloc, coşuri de gunoi, maşini parcate... Şi care nu se tem de nimeni, unii poate doar de Iisus. Şi care pot nenoroci un om, un copil, fără să fie nevoiţi să găsească o scuză pentru gestul lor...
Stau şi mă întreb: de unde îşi cumpărăr aurolacul? Cine le vinde? Din tonele de legi care s-au perindat prin parlament, nu există nici una care să pedepsească vagabondajul, tulburarea ordinii publice, distrugerea bucurilor comune sau particulare? O să spună susţinătorii lor: păi nu au acte, cum îi pedepseşti? Sunt nebuni, nu poţi să-i arunci în închisoare! Ok, dar nu-i mai lăsaţi pe străzi!
Blocul în care locuiesc este lângă două licee şi două şcoli, copiii care ies de la şcoală pot fi victimele unui dezaxat. Nu se mai poate ascunde sub preş problema aurolacilor.
Joi, 14 februrie. Pe stradă, pe Mihai Bravu, se plimba acest individ, cu punga de aurolac şi sticla de alcool în mâini.
Vă place faţa lui, vă inspiră milă? V-aţi scoate portofelul pentru a-i da 1 leu? Ei bine, ăsta era la 15 metri de un loc de joacă pentru copii... Dar poliţia nu are ce face...
Ce facem?? Nu vreau să rămână un simplu mesaj, vreau să luăm atitudine. Noi, cei care scriem aici, şi voi, cei care ne citiţi... Cum curăţăm societatea???
UPDATE. Exclusivitate la iRealitatea tv cu violatorul din parcul Circului... Cate amenzi trebuie sa dea CNA? Cred ca oprirea emisiei pentru o luna-doua ar fi o pedeapsa prea mica...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu